Home >> Tehnologie >> Cum putem genera singuri energie electrica?

Cum putem genera singuri energie electrica?

Trendul este ca energia sa fie generata local, atat pentru locuinte si birouri dar si pentru uzul personal. De exemplu, daca sunteti genul care foloseste intens telefonul mobil, veti ramane fara baterie destul de repede.

solepower

O solutie este data de SolePower, un sistem ce foloseste mersul pe jos si generarea de electricitate. Mai exact, in incaltaminte se adauga un sistem care va genera energie la fiecare apasare. Energia este stocata intr-o baterie si poate fi folosita la incarcarea telefonului.

Ideea nu este noua, fiind deja folosita la diverse festivaluri, pe diverse strazi cum a fost cazul in Londra sau in statii de metrou din Olanda, dar are potential, permitand renuntarea la echipamente grele sau care depind de factori externi. Ar putea fi o solutie utila pentru zonele in care lipseste energia electrica sau pentru soldati.

merry-go-roundUn alt sistem gandit special pentru zonele defavorizate ca cele din Africa se „foloseste” de joaca copiilor. Mai exact, sistemul este un fel de dinam care capteaza energia produsa de copiii care se invart. Energia poate fi apoi folosita pentru a incarca bateriile unor lanterne care tin pana la 50 de ore. Cata energie poate genera un copil? Orice parinte ar spune acum: foarte multa. In cifre, un copil de 8 ani poate genera circa 150W/ora.

minge_fotbal

Tot legat de joaca copiilor este si mingea de fotbal ce produce electricitate. Mingea nu se desumfla niciodata si poate fi folosita pentru alimentarea unei lampi de exemplu. Utila in special in zonele unde luminatul casnic este o problema, produsul poate fi folosit de copiii care oricum sunt doritori de miscare si joaca fotbal.

Evident, lista nu se opreste aici. Se doreste captarea energiei produsa de corpul uman. Hainele vor avea incorporate mici panouri solare sau si mai aproape de realizare, vor fi vopsite cu o vopsea „solara”, care permite captarea energiei solare. Cladirile, masinile, de fapt cam orice obiect care necesita electricitate va avea propria sursa de energie locala si de ce nu, nelimitata.

Sau poate gadgeturile se vor incarca singure sau se vor descarca mult mai greu, noile tehnologii revolutioneaza modul in care sunt acestea construite si utilizate. Oricum ar fi, viitorul pare mult mai prietenos cu mediul decat a fost vreodata.

Check Also

Cercetatorii au descopere accidental o modalitate de a face bateriile sa reziste pentru totdeauna

Chiar daca mai sunt de facut multe teste pana cand aceste baterii isi vor dovedi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *