Home >> Editoriale >> Reclama, sufletul comertului

Reclama, sufletul comertului

Cu peste 500 miliarde dolari cheltuiti la nivel global, industria de profil este una din cele mai profitabile din lume. Mergand pe ideea ca fara reclama nu se poate, milioane de companii de pe glob cheltuiesc sume impresionante pentru a atrage cumparatori pentru produsele lor.

De exemplu, industria farmaceutica cheltuie anual pe reclame de doua ori mai multi bani decat investeste in cercetare. In timpul celebrului Super Bowl, campionatul de fotbal american, 30 de secunde de reclama vor costa in acest an 4 milioane dolari, in crestere de la 3.8 milioane pentru 2013, pentru ca spectacolul este urmarit de peste 100 milioane de potentiali clienti. Reclame cum sunt cele filmate pentru Volvo Trucks, Old Spice Lagoon, 1984, Heineken, Levis etc. sunt deja cunoscute pretutindeni pe glob si genereaza venituri consistente. Mesajul transmis de aceste reclame este suficient de puternic pentru a provoca un adevarat trend in domeniul respectiv si a lasa in memoria colectiva expresii de genul „Just do it”.

Reclamele sunt din cele mai diverse si se adreseaza tuturor categoriilor sociale, indiferent de varsta, sex, religie etc. Au existat si reclame care de-a lungul timpului au devenit controversate. Printre cele mai celebre sunt legate de vanzarile de tigari Marlboro, reclame care au folosit de-a lungul timpului diversi atleti, pistolari si nelipsitul cowboy, emblematic pentru marca. Din pacate, trei dintre cei care au aparut in aceasta reclama au murit de cancer pulmonar, ceea ce a facut ca brandul sa se numeasca in limbaj popular „Ucigasul de cowboy”.

O alta controversa aparuta a fost legata de folosirea copiilor pentru a sensibiliza despre anumite produse, unele dintre ele neavand nicio legatura cu copilul, cel mult cu viitorul adult. Subiectul este foarte sensibil dar in continuare se cheltuiesc sume mari. In SUA de exemplu, reclamele adresate copiilor insumeaza 15 miliarde dolari, parintii si copiii fiind practic bombardati cu reclame, astfel incat pe parcursul unui an un copil ajunge sa vada mii de reclame cu produse care i se adreseaza, de la pampersi pana la jucarii de tot felul.

Impactul este extrem asupra copiilor, se estimeaza ca copiii de pana la 8 ani nu sunt capabili sa inteleaga critic reclame si  le privesc ca fiind veridice, exacte si impartiale. In cazul copiilor de peste 12 ani, acestia vor incepe sa solicite parintilor ceea ce vad in reclame in medie de 9 ori pana cand parintii vor ceda si le vor cumpara produsul cerut. Pentru reclamele care se adreseaza copiilor, se folosesc de obicei copii cu varste putin mai mari decat publicul tinda, astfel incat acestia devin modele de urmat pentru copiii care privesc reclama.

Agentiile de publicitate apeleaza la diverse strategii psihologice pentru a motiva cumparatorii sa cumpere produsele. Unele din cele mai comune strategii implica auto-conservarea, sexul, stima de sine, frica, autoritatea si imitarea. Studiile arata ca expunerea repetata la un stimul care este abia perceptibil creeaza un „efect de expunere”, care creste sentimentele pozitive fata de obiect. Data viitoare cand veti cumpara un gel de ras Gillette la pret redus, ganditi-va de cate ori ati auzit trecator sau ati aflat despre Gillette in ultimele zile.

Odata cu aparitia internetului, companiile au dorit sa fie prezente si pe internet si sa genereze vanzari prin intermediul site-urilor lor. Pentru ca azi sunt miliarde de pagini web, este necesar un mod clar in care se poate afla despre cele mai bune preturi after shave, de exemplu, sau unde este cea mai buna pizza si ce club trebuie vizitat cu prietenii. Au aparut deci motoarele de cautare, iar cel mai apreciat dintre ele, Google, a reusit sa promoveze un mod de a face reclama fara a fi intruziva. Cel putin la inceput, azi deja sunt multe voci care acuza compania ca nu respecta intimitatea utilizatorilor si le foloseste istoricul navigarii pentru a servi diverse reclame.

Booking.com

Check Also

Copilul tau este dependet de tehnologie?

Folosirea tehnologiei actuale de catre copii starneste dezbateri aprinse online si offline. Daca tehnologia este …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − 6 =

Booking.com