Home >> Design >> Sfaturi pentru renovarea casei

Sfaturi pentru renovarea casei

Va ganditi sa investiti ceva bani in renovarea casei pentru a rezolva unele probleme aparute, pentru o noua viziune asupra locuintei sau pentru a vinde casa? Iata cateva sfaturi despre ce trebuie sa faceti pentru a obtine cel mai bun rezultat.

1. Definiti ce vreti sa obtineti. Incepeti prin a face o lista despre ce vreti sa schimbati, ce va place si ce nu in locuinta. Daca nu locuiti singur, stabiliti impreuna cu ceilalti colocatari ce trebuie facut. Definiti ce trebuie facut pentru fiecare camera, ce faianta, gresie si orice alt material si culoare vreti sa folositi in cadrul renovarii, ce mobila trebuie aruncata/schimbata/cumparata pentru fiecare camera in parte, daca vreti tavan de rigips sau sa nivelati tavanul existent, daca instalati un sistem de incalzire in podea etc.

2. Informati-va despre schimbari. Schimbarile vor influenta stilul de viata, va exista zgomot, praf si alte inconveniente in procesul de renovare. In functie de programul vostru si de perioada de timp alocata de constructori, in cazul renovarilor majore, stabiliti o perioada de lucru care sa acomodeze cat mai bine programul fiecaruia. Veti fi probabil nevoiti sa cinati in afara casei, poate chiar sa dormiti in alta parte. Pregatirea terenului pentru lucratori va fi de asemenea o provocare prin spatiul de lucru de care acestia au nevoie. Puneti-va intrebarea ce faceti cu lucrurile existente, unde vor fi depozitate, cat de mult incurca etc.

3. Comunicarea este cheia. Fiti siguri ca intelegeti ce inseamna o renovare inainte de a incepe achizitia de produse sau plata pentru munca lucratorilor. Asta inseamna sa puneti intrebari, studiati desene si schite, sa confirmati detaliile renovarii impreuna cu constructorul. Veti avea nevoie sa fiti gasit oricand pentru decizii de moment in functie de problemele care pot aparea.

4. Oricat v-ati gandit sa cheltuiti, foarte probabil ca veti cheltui mai mult. Este indicat ca in suma de plata finala pe care o aveti in minte sa includeti o valoare cu 10-20% mai mult. Sumele suplimentare apar nu doar datorita problemelor in renovare cat si schimbarilor in design prin achizitia unor bunuri sau materiale care nu erau planificate initial si care pot fi considerate o buna investitie. De asemenea, de multe ori sunt necesare alte materiale decat cele gandite pentru a fi folosite, in special cand e vorba de hidroizolatii, racorduri, acoperis etc.

5. Inainte de a angaja un constructor, verificati referintele. Multi dintre noi gasim constructorii bazandu-ne pe referinte sau cautand pe internet. Intrebati inainte de a-i incredinta lucrarea, daca se poate vedeti la fata locului cum anume a efectuat o lucrare existenta. Vedeti daca este atent la detalii, daca este ordonat (nu vreti un santier intins prin toata casa), daca fostii clienti sunt multumiti cu perioada alocata lucrului, cu termenele limita etc.

6. Semnati un contract si fiti foarte specific in ceea ce doriti sa obtineti. Exista o data de inceput si sfarsit pentru proiect? Exista prevederi pentru datele de finalizare acordate, programarea platilor si specificatiile materialelor? Cine cumpara materialele si cine le instaleaza? La semnarea contractului constructorul va cere de obicei un depozit, uzual este 10-20% maxim din valorea totala a lucrarii.

7. Pastrati o istorie a proiectului. Tineti evidenta produselor specificate in contract, cand au fost cumparate, in ce cantitate, cand au fost instalate, ce a mai ramas de facut in casa si cand trebuie terminata treaba. Aceasta evidenta va ajuta sa aveti o privire generala asupra proiectului si sa faceti ajustarile acolo unde este cazul.

8. Vizitati magazinele de materiale singuri dar si impreuna cu constructorul. Retineti faptul ca daca permiteti constructorului sa cumpere materialele in locul vostru, acesta isi va include procentul de achizitie si transport, undeva la 10-15% din valoarea materialelor cumparate. Aflarea preturilor inainte de achizitie va permite sa aveti o idee despre ce vreti sa cumparati, mai ales daca intrebati personalul magazinului despre cele mai bune optiuni.

9. Fiti deschisi la posibile modificari si solutiile oferite de constructor. De cele mai multe ori apar situatii neprevazute sau care au nevoie de o abordare diferita pentru a se ajunge la rezultatul dorit. Folositi-va de recomandarile si experienta constructorului pentru a rezolva situatiile existente si pentru a obtine cel mai bun rezultat.

Check Also

Munca la birou trebuie sa inspire

Este bine stiut faptul ca productivitatea unui angajat depinde de mediul in care lucreaza si …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *